Azi a avut loc ceremonia de absolvire a promoției a 19-a a Academiei Ştefan cel Mare
Astăzi, 26 iunie 2013, în cadrul unei ceremonii festive, 190 absolvenţi ai Academiei “Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne au primit diplomele de licenţă şi primul grad de ofiţer – locotenent de poliţie.
La sărbătoarea prilejuită de acest eveniment au fost prezenţi prim-ministrul Iurie LEANCĂ, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion BODRUG, rectorul Academiei „Ştefan cel Mare”, Simion CARP, părinţi, rude şi profesori, care au venit să se bucure de reuşita tinerilor.
Ceremonia a decurs într-o atmosferă plină de emoţii. Cei 166 de tineri și 24 de tinere au studiat timp de patru ani disciplinele poliţieneşti, pentru ca astăzi să devină ofiţeri de poliţie şi să-şi asume responsabilitatea pentru ocrotirea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, apărării ordinii de drept în Republica Moldova.
Tinerii ofiţeri au fost felicitaţi şi de prim-minisrul Iurie LEANCA , i-a îndemnat să contribuie la reforma poliției:„Am venit cu mesajul"În serviciul cetățeanului". Este un fapt pe care trebuie să-l ținem minte toți cei care muncim pentru oameni. La finalul acestei ceremonii, vă invit pe fiecare să semnăm împreună mesajul și să demonstrăm cetățenilor R. Moldova că ne-am luat angajamentul să eliminăm corupția și să creăm un serviciu public care se bucură de respect.”
Prim-ministrul a înmînat personal diplomele celor 17 eminenți ai promoției.
Şeful IGP, Ion BODRUG a urat tinerilor polițiști să mențină la nivel înalt standardele polițienești: „ Poliția Republicii Moldova are două direcții prioritare în următorii ani. Prima este combaterea crimei organizate, anihilarea grupărilor specializate în infracțiuni, menținerea unui mediu de siguranță în țara noastră.
A doua prioritate este apropierea de cetățean. Apropierea de cetățean operațională, prin patrulare intensă și diminuarea timpului de răspuns la chemări. Și apropierea de cetățean la nivel uman – prin comunicare mai bună, prin lupta cu corupția și abuzurile în serviciu, prin cîștigarea încrederii și susținerii cetățeanului.”.
La finele evenimentului absolvenţii şi-au luat rămas bun de la Drapelul de luptă şi pentru prima dată au trecut cu pas de defilare, pe platoul Academiei „Ştefan cel Mare”, în calitate de ofiţeri de poliţie.
La finele ceremoniei cei 190 de absolvenți ai Academiei Ștefan cel Mare, premierul Iurie Leancă și șeful Inspectoratului General al Poliției Ion Bodrug au semnat pe un panou sub mesajul: „În serviciul cetățeanului.”
Pe pagina de facebook a Ministerului Afacerilor Interne puteți accesa 43 de fotografii de la eveniment.