Atenţie! Circulaţie rutieră redirecţionată!
În legătură cu desfăşurarea la Chişinău a lucrărilor Reuniunii Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor participante la Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), organizată în cadrul Summit-ului Şefilor de Stat şi Guvern, Ministerul Afacerilor Interne atenţionează, în special conducătorii auto, că circulaţia rutieră în partea centrală a municipiului va fi restricţionată.
În acest context, la 5 iunie curent, fluxul de automobile va fi redirecţionat. Pentru ca în trafic să nu apară ambuteiaje conducătorii auto sunt rugaţi să se conformeze cerinţelor şi indicaţiilor agenţilor rutieri.
Totodată, informăm şoferii despre neadmiterea parcării în zona de centru a capitalei şi a rutelor de deplasare a delegaţiilor, în caz contrar automobilele vor fi evacuate forţat şi transportate la parcarea cu plată.
Tot în acest context, reamintim că, în cazul în care la girofarul automobilului poliţiei rutiere sunt conectate luminile roşii şi albastre concomitent, şoferii sunt obligaţi să stopeze unitatea de transport cât mai pe dreapta.
Deţinătorii de arme sunt solicitaţi să se abţină de la portarmă în locurile publice.
Aducem scuze pentru incomodităţile create si mizăm pe un comportament civilizat adecvat situaţiei şi înţelegerea Dumneavoastră.