Atelier de lucru în domeniul tehnicilor speciale de investigaţii şi a corupţiei

În perioada 26-28 noiembrie 2013, Ministerul Afacerilor Interne prin intermediul instrumentului Comisiei Europene (TAIEX), desfăşoară la Chişinău un atelier de lucru în domeniul tehnicilor speciale de investigaţii şi a corupţiei.

Scopul atelierului constă în acordarea asistenţei pentru implementarea efectivă a bunelor practici în domeniul activităţii speciale de investigaţii, combaterii fenomenului corupţiei, precum şi implementarea Foii de parcurs în vederea implementării recomandărilor misiunilor de evaluare a UE din octombrie-noiembrie 2011 în ceea ce priveşte măsurile speciale de investigaţii şi combaterea crimei organizate.
La eveniment participă reprezentanţi din cadrul subdiviziunilor MAI, Inspectoratului General al Poliţiei, precum şi din cadrul Procuraturii Generale, cu participarea experţilor din România şi Italia.

Experţii UE vor prezenta experienţa în domeniul activităţii speciale de investigaţie şi a anticorupţiei, accentul fiind pe cooperarea interinstituţională, în special dintre Procuratura Generală şi Poliţie în domeniul gestionării cazurilor grave.

Alte subiecte abordate la atelier vor fi practicile europene în domeniul operaţiunilor sub acoperire, interceptarea convorbirilor telefonice, protecţia datelor cu caracter personal, practica judiciară privind confiscarea extinsă etc.

  

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:40