Alexei Roibu a avut o întrevedere cu Ambasadorul SUA la Chişinău, E.S. William Moser

Ministrul Afacerilor Interne, Alexei Roibu, a avut o întrevedere, pe 7 octombrie cu noul Ambasador american la Chişinău, E.S. William Moser.

Ministrul Roibu a felicitat înaltul oaspete cu desemnarea în funcţia de Ambasador al SUA în Republica Moldova, exprimându-şi speranţa că toate activităţile bilaterale, care au fost iniţiate între MAI şi Ambasada SUA, vor avea o continuitate şi se vor solda cu rezultate scontate.

Alexei Roibu a menţionat că Statele Unite ale Americii au fost şi rămân în continuare un partener strategic pentru Republica Moldova. Totodată, ministrul s-a angajat plenar să susţină reformele şi eforturile Republicii Moldova de integrare europeană.

Ministrul Afacerilor Interne i-a comunicat Ambasadorului SUA, că domnia sa are şi onorabila misiune de membru al Comitetului de Supraveghere a Reformei MAI, iar conducerea instituţiei mizează pe o implicare activă în acest sens.

„Suntem recunoscători de faptul că, pe parcursul a mai multor ani, SUA a asistat în permanenţă MAI, prin consolidarea capacităţilor noastre în combaterea traficului de fiinţe umane, lupta împotriva traficului ilicit de droguri şi combaterea criminalităţii, cu caracter internaţional”, a declarat ministrul Roibu.

Ministrul a apreciat înalt aportul Ambasadei, în vederea dotării tehnico-materiale a subdiviziunilor MAI, în conformitate cu standardele internaţionale, fapt care constituie un imperativ în implementarea cu succes a Reformei MAI.

Alexei Roibu a declarat că se doreşte prezenţa Ambasadei SUA în toate acţiunile ce se realizează în contextul reformării MAI, prin susţinerea financiară, tehnico-materială, instruire, etc.

La rândul său, Ambasadorul Moser a adus asigurări că va susţine în continuare activităţile MAI şi procesul de reformă lansat, va identifica posibilitatea diversificării asistenţei pentru serviciile operative şi de menţinere a ordinii publice, de instruire a poliţiştilor.

Oficialul american a menţionat că Moldova a înregistrat unele progrese la compartimentul combaterii traficului de persoane, iar acest fapt se datorează eforturilor comune de dezrădacinare a acestui flagel.

„Vrem să facem lucruri care să corespundă intereselor şi eforturilor Republicii Moldova”, a declarat oficialul american.
William Moser s-a arătat interesat de procesul de elaborare a legislaţiei în domeniul afacerilor interne.
Ambasadorul a menţionat că MAI reprezintă unul din cele mai importante puncte, în cooperarea cu organele de ocrotire a normelor de drept din Republica Moldova.

La finele întrevederii ambii demnitari şi-au exprimat convingerea că va exista şi în continuare o colaborare dintre instituţiile vizate, care va decurge într-un mod pragmatic şi un ritm dinamic, ceea ce va contribui la consolidarea capacităţilor MAI în toate domeniile principale de activitate.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,

7 octombrie 2011

SuperAdmin
Ultima actualizare: 17 Nov 2016 - 13:35