Acţiunile MAI – apreciate de societate
Administraţia gimnaziului –internat nr. 3 din mun. Chişinău, strada G. Caşu 10, aduce sincere mulţumiri ministrului Afacerilor Interne, Alexei Roibu şi angajaţilor organelor afacerilor interne pentru asistenţa şi cadourile oferite elevilor acestei instituţii în ajunul Anului Nou.
Gimnaziul-internat, unde studiază copiii orfani şi cei din familii numeroase sau socialmente vulnerabile, este patronat de Ministerul Afacerilor Interne şi a devenit deja tradiţie ca în preajma sărbătorilor aceşti copiii să fie vizitaţi de oamenii legii, care vin cu cadouri pentru a le face viaţa mai frumoasă.
Astfel la data de 23 decembrie 2011 şi 13 ianuarie 2012, gimnaziul a fost vizitat de către colonelul de poliţie Grigore OANŢA, şeful Direcţiei generale logistică şi locotenent-colonelul de poliţie Oleg BABIN, şeful Direcţiei generale resurse umane, care au transmis copiilor sincere felicitări cu ocazia sărbătorilor de iarnă şi cadouri din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne.
În această scrisoare, directorul instituţiei, domnul I. Sandler menţionează că clipele de fericire care au fost create copiilor de către angajaţii Ministerului Afacerilor Interne „vor rămâne o adevărată sărbătoare de neuitat în memoria copiilor”.
De asemenea, administraţia gimnaziului aduce urări de sănătate, succese şi realizări cât mai frumoase în activitatea cotidiană angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne.
Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
23 ianuarie 2012
