Abilitățile carabinierilor testate în cadrul exercițiului tactic ,,Scutul-Nordic - 2015”

La data de 21 aprilie curent, 50 de carabinieri ai Unității militare 1003 a Departamentului Trupelor de Carabinieri, în prezența prim-ministrului Chiril Gaburici,  și-au demonstrat abilitățile pe poligonul din cadrul Centrului de instruire militară din Bălți.

 

Carabinierii au participat la exercițiul tactic ,,Scutul-Nordic 2015” în cooperare cu Brigada nr.1 de infanterie monitorizată a Forțelor Armate și colaboratori ai Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale.

 

Conform scenariului, o unitate militară a solicitat intervenția trupelor de carabinieri în vederea deblocării căii de acces, baricadată de către un grup de rebeli. Aceștia au manifestat nesupunere cerințelor de a înceta protestul și au continuat acțiunile agresive, carabinierii reacționînd în conformitate cu tacticile forțelor de ordine europene, pentru a dispersa rebelii. Au fost folosite forța fizică și mijloace speciale, instigatorii și cei mai agresivi rebeli au fost reținuți. Misiunea a fost îndeplinită cu succes.

 

Exercițiul militar a avut ca obiectiv testarea nivelului de pregătire a efectivului pentru îndeplinirea misiunilor stabilite şi cooperarea eficientă dintre instituții.

 

Menționăm faptul că restabilirea ordinii publice este una dintre  sarcinile de bază ale Trupelor de Carabinieri ale Ministerului Afacerilor Interne.

SuperAdmin
Ultima actualizare: 22 Apr 2015 - 16:12